Rainbow in the dark: RIP Ray Manzarek

E greu cand oamenii pe care ii admiri mor. E greu pentru ca lasa intotdeauna cate un loc gol. Si te face sa te intrebi ce se intampla? Parca nimic nu umple golul acela, si se adauga, si se adauga? Nu vezi personalitati si nume ce ar putea umple locul acela. Va ramane locul tot gol? Va fi asa, un pustiu, dominat de bling bling si averi, fara "meaning", fara valoare, fara piese muzicale pe care le vor admira si copiii tai cand vor avea 40 de ani?

Luni 21 mai a murit Ray Manzarek, membru fondator al The DOORS.
Sa fac acum o recapitulare a ceeace a fost el, a ceeace a insemnat DOORS pentru anii '60 si '70 mi se pare de-a dreptul fara rost. Toata lumea stie, toata lumea a ascultat, poate prea putina lume stie mai mult si mai detaliat in afara de "Light my fire" si "Love me two times". Dar nimeni nu poate nega pozitia de varf pe care au ocupat-o cei 4 membri, in timpul vietii lui Jim, si dupa aceea, si pe care vor fi in continuare pentru cine stie cat timp.

Sunt multi care sustin sus si tare ca fara charisma lui Jim, fara versurile lui profunde, izvorate din kilograme de cocaina si LSD, de galoane de alcool, succesul nu ar fi fost la fel. Poate. Dar sound-ul era facut de toti 4. In lipsa unuia nu ar fi fost un tot unitar si egal, un mix minunat de armonii, de sunete, de clipe de neuitat. Sunetul orgii Vox si Fender, asa cum suna in degetele lui Ray nu l-am mai auzit. Si de acum, nici nu il voi mai auzi.

Cel mai frumos omagiu mi s-a parut cel adus de cluburile de pe Sunset Strip, unde ei toti, inca de acum 50 de ani, si-au petrecut noptile si zilele. Cluburi care au vazut atatea incat au ramas mute. Si care miercuri seara si-au diminuat luminile si au afisat "On the marquee", in locul concertelor obisnuite, mesajul:

"REST IN PEACE

RAY MANZAREK

THANK YOU FOR ALL THE MEMORIES"